Turism cu buget redus - Khaosan Road

 Am hotarat sa scriu si un mic articol despre cum sa-ti petreci vacanta in Tailanda fara sa cheltui prea mult. Aceasta pentru ca noi, romanii, avem cam acelasi nivel de trai cu tailandezii; veniturile sunt aproape la fel, preturile sunt aproape la fel. Majoritatea romanilor suntem oameni de rand cu salarii mici sau, in cel mai bun caz medii, si din pacate nu ne putem permite sa ne petrecem vacantele atat de departe de casa - asta din pricina, in principal, a costului biletului de avion. Din pacate in privinta biletului de avion nu se poate face mare lucru, acesta (din cate vad la stiri)  va continua sa creasca din cauza ca noi taxe anti-poluare vor fi introduse in UE, se pare. Dar macar pot sa va spun unde si cum sa cheltuiti cat mai putin, in cazul in care aveti un buget relativ redus pentru excursia pe care o planuiti in Tara Zambetelor.
 Am ra ma rezum totusi la Bangkok. Daca planuiti si excursii pe insule sau in alte localitati, va trebui sa va interesati singuri. Asadar, sa zicem ca vreti cu tot dinadinsul sa vizitati Bangkokul. Iata ce trebuie sa faceti pentru a reduce costurile vacantei la minim:

  • planificati-va din timp si rezervati biletul de avion cateva luni inainte. Cum spuneam, acesta costa destul de mult si probabil e principalul motiv din care romanii nu aleg destinatii turistice atat de departate. Exista situri motoare de cautare ce scaneaza companiile de transport aerian si vor afisa preturile de avion ale acestora a.i. sa-l puteti alege pe - evident - cel mai ieftin. Pentru cineva cu salariu mediu (sau mic) eu personal consider ca alegerea unui bilet de avion la first (sau bisiness) class este un moft. Comfortul este, intr-adevar, putin mai ridicat insa, pana la urma, nu veti petrece decat cateva ore in avion, nu veti locui acolo pe toata durata vacantei :) De ce sa nu salvati cateva sute de lei alegand un bilet mult mai ieftin. La momentul scrierii acestui articol un bilet de avion Bucuresti-Bangkok costa intre 1000$ si 12000$ - spune kayak.com - diferenta dintre preturi fiind data de clasa si de compania aeriana.
  • rezervati camera de hotel, deasemeni, din timp. Exista multe situri unde puteti cauta si compara hotelurile si preturile acestora, 3 dintre cele pe care le-am folosit (si sunt sigure) sunt agoda.com, hotel.de si booking.com. Hotel.de pare sa fie singurul care are optiunea de a afisa hotelurile in functie de pret, a.i. sa le gasiti pe cele mai ieftine cat mai repede. In acest moment, de la hotel.de aflu ca preturile la hoteluri in Bangkok sunt cuprinse intre 650thb si 9700thb (THB = Bath, moneda locala).
Khaosan noaptea
Khaosan noaptea
 Khaosan Road este o strada mica, situata nu departe de cartierul chinezesc si de gara Hua Lamphong (cca. 4km N-V, aproape de raul Chao Praya) ... da, stiu, probabil nu veti veniti cu trenul, am scris doar ca punct de reper :). Khaosan Road este destinatia preferata a backpacker-ilor - daca nu sunteti familiari cu termenul, backpacker este de obicei un turist care calatoreste la limita cheltuielilor, din spirit de aventura si mai putin din dorinta de a se relaxa; backada packer-ul poate fi vazut, asadar, pe strada Khaosan sau pe stradutele din jurul acesteia carandu-si in spate rucsacul, acesta avand de multe ori dimensiuni impresionabile. Backpacker-ul a intre 20 si 40 de ani.
 Pe stradutele din jurul Khaosan veti gasi moteluri cu preturi mult mai mici, de pana la 300thb pe noapte si hosteluri chiar mai ieftine de atat. Daca nu cautati comfort si va amana spiritul de aventura si dorinta de a vizita locuri noi, cunoaste oameni, etc, puteti lua in considerare si optiunea de a imparti camera unui hostel cu alti cativa turisti straini, sau de a alege o camera mai murdara la un hotel dintre cele mai ieftine.
Khaosan noaptea
Khaosan noaptea
 Tot pe Khaosan Road veti gasi nenumarate restaurante si vanzatori de mancare stradali precum si baruri si discoteci pentru toate gusturile. Atentie insa ca nu (prea) este locul potrivit pentru faimoasa viata de noapte care a afacut Bangkokul celebru, desi veti gasi si aici cateva "atractii" locale de acest gen. Din cand in cand mai trec pe acolo, seara, pentru a manca padthai de pe strada sau frigarui de pui. Khaosan a fost prima mea destinatie in Tailanda si am ramas atasat de mancarea de pe strada, de aceea mai dau cate o raita prin zona. Asta plus placerea de a conversa cu turistii din zona... ma rog, cu cei care au chef de conversatie lol.
 Ca fapt divers, pe Khaosan portia de padthai (astia sunt taitei fierti si apoi prajiti cu carne de pui, ou, mirodenii, verdeturi si... am uitat cum se cheama in romana, o specie de raci de mare, insa cei mici, nu mai mari de o unghie) costa vreo 35thb, o pulpa de pui la frigare cred ca e vreo 20thb, nu mai retin si se gasesc si baruri mai ieftine unde sticla de bere este 70thb si multe localuri cu muzica live. In fiecare noapte strada colcaie de turisti si vanzatori stradali.
  • alt sfat important de a face cat mai putine cheltuie este: rezistati tentatiei de a cumpara. Am auzit de cineva (prietenul unui prieten :)) care ajunsese la concluzia ca Bangkokul este astfel conceput incat sa toace banii oricui; pe de alta parte am auzit tailandezi intrebandu-se, retoric, cum de cheltuie expatriatii din Bkk atat de mult si de ce au nevoie de bani (era o discutie pe un forum intre straini, topicul fiind: de cati bani ai nevoie sa supravietuiesti in Bangkok). Veti intalni nenumarati vanzatori care sunt obisnuiti cu turistii care vin si nu se mai intorc si vor incerca cu orice chip sa va 'bage pe gat' un produs sau altul; trebuie sa va intrebati daca aveti intr-adevar nevoie de acel 'ceva' sau nu. Si trebuie sa retineti ca majoritatea vanzatorilor, cel putin cei stradali ori cei din marketurile turistice, va vor cere preturi poate de 3 ori mai mari - puteti negocia si va sfatuiesc s-o faceti. Nu stricati piata! LOL Si cititi articolul despre inselatorii, va va feri de a cumpara, probabil, lucruri nedorite precum costume sau bijuterii (scamerii de pe tuktuk).
Khaosan templu Nu numai din cauza preturilor ieftine am ales sa scriu despre Khaosan, ci si din cauza locatiei. De veti hotara sa va cazati in zona, sunteti foarte aproape de palatul Wat Phra Kaew (wat inseamna, de fapt, templu), sau Grand Palace cum i se spune in engleza - este unul dintre obiectivele turistice principale si cred ca toti turistii fac vizite acolo. Chiar si pe Khaosan Road este un templu budist destul de frumos unde puteti petrece cateva clipe de liniste. Khaosan este aproape de raul Chao Praya si puteti face o scurta plimbare pana la rau si lua o barca in susul ori in josul raului - sunt ieftine cele de pasageri, de cativa zeci de bath. Tot foarte aproape de Khaosan se gaseste Muzeul National si unul de istorie care, deasemenea, merita vizitat; daca imi amintesc bine se plateste o taxa in plus pentru limba engleza, la cel de istorie - nu am ales-o, insa cred ca se ofera vizitatorului casti cu care sa asculte doar el prezentarea in engleza.
 Teatrul National se gaseste si el la distanta de mers pe jos de Khaosan - tot incerc sa-mi fac timp sa merg la teatru si sa vad o piesa tailandeza ... pana acum n-am reusit, dar ma voi duce sigur in viitor. Plus nenumarate alte temple, sculpturi, monumente etc.
 In afara de asta, de pe Khaosan Road se ajunge foarte repede la gara (presupunand ca doriti sa vizitati alte orase cu trenul) si, daca nu va lipseste spiritul de aventura, puteti lua un tren gratuit. De fapt doar pentru tailandezi sunt gratis, strainii tot platesc, insa pretul este mai degraba simbolic, de cateva zeci de bath; va avertizez insa ca scaunele sunt 'de tramvai' si geamurile sunt deschise sau... nu sunt deloc. De altfel, cum scriam in alt articol, exista si autobuze gratuite - ca si trenurile, acestea sunt dintre cele mai vechi - daca aveti timp puteti astepta unul sa va duca de pe, de exemplu, Khaosan Road pana in centrul Bangkokului; avertizez, iarasi, ca acestea sunt destul de rare (cred ca unul la o ora) si ca aveti nevoie de o harta a mijloacelor de transport in comun, harta pe care o puteti cumpara de la magazinele 7/11 precum si din multe alte locuri.
 In concluzie, cred ca 2000$ v-ar ajunge pentru o excursie de 7 zile in Bangkok, la un hotel modest, incluzand vizitele la obiectivele turistice importante din Bangkok.



Cost of Living in Thailand Food, Hotels, Apartments, Transportation & more (Youtube)



cafebar.ro