Boxul tailandez

Boxul tailandez, in tailandeza muay thai (se citeste cum am scris), este cunoscut si sub denumirea de arta celor 8 incheieturi deoarece pentru a lovi adversarul se folosesc pumnii, picioarele, genunchii si coatele, spre deosebire de boxul clasic unde se folosesc doar pumnii. Denumirea de muay vine din sanscrita si inseamna "a se imbina"; in Laos acest tip de box se numeste muay lao. Boxul tailandez isi are originile cu multe secole in urma, fiind dezvoltat si practicat de soldatii tailandezi care isi pierdeau armele in timpul luptelor.
Muay Thai
Box tailandez - Muay Thai
Boxul tailandez s-a raspandit si a capatat o popularitate foarte mare in timpul domniei regelui Chulalongkorn, cunoscut si ca Rama V, care a fost foarte pasionat de sport. In acea perioada au fost infiintate numeroase tabere de antrenament asemanatoare cluburilor sportive din ziua de astazi in care practicantii - boxerii - primeau hrana si adapost. Boxerii isi luau deseori nmele taberei in care se antrenau. Ocazional solii regelui erau trimisi pentru a discuta si organiza intreceri, lupte intre diverse asemenea tabere de muai thai.
In timpul domniei regelui Rama VII boxul tailandez s-a modernizat, au fost infiintate ringuri de box si a incepu organizarea de competitii sportive. Pumnii boxerilor se infasurat cu sfori in acea perioada, insa in urma unui deces al uuia dintre boxeri (datorita loviturilor primite), au fost introduse manusile de box; boxerii au fost obligati, deasemenea, sa-si bandajeze incheieturile labelor picioarelor cu bandaje de bumbac.

Legenda lui Nai Khanomtom

Nai Khanomtom
Nai Khanomtom
Se spune ca undeva in anul 1767 burmanezii condusi de regele lor Hsinbyushin (tailandezii il stiu de Mangra) au cucerit capitala de atunci a Siamului, Ayutthaya, luand cu ei cateva mii de prizonieri. Multi dintre prizonieri erau luptatori de muay boran - numele de atunci al boxului tailandez.
In 1774 regele Mangra a organizat o sarbatoare religioasa de sapte zile pentru a onora numele lui Buda. Cu aceasta ocazie au fost organizate lupte intre prizonierii tailandezi si luptatorii burmezi. Regele a vrut sa observe stilul de lupta al tailandezilor. Dintre tailandezi a fost ales Nai Khanomtom si oponentul acestuia era campionul burmez de atunci. Nai Khanomtom l-a invins pe campionul burmez prin tehnica lovirii cu pumnii, picioarele, genunchii si coatele. Regele si burmezii nu au fost multumiti de rezultat spunand ca luptatorul lor a fost distras de "dansul" tailandezului, pe care l-au acuzat si ca ar fi practicat magia pentru a invinge.
Inainte de lupte, boxerii tailandezi efectueaza un scurt 'dans' in jurul ringului si al oponentului. Prin aceasta ei isi aduc omagiul si isi arata respectul fata de stramosii lor, invatatorii lor si fata de public. Dansul se numeste wai khruu. Wai este salutul tailandez iar khruu inseamna profesor, invatator.
Regele Naresuan
Regele Naresuan
Asadar Nai Khanomtom a fost provocat de alti luptatori burmezi pe care i-a invins, spune legenda, destul de usor. Impresionat de stilul de lupta al tailandezului, regele Mangra i-a acordat libertatea oferindu-i doua dintre cele mai frumoase femei burmeze ca sotii si aur. Luptatorul, spune legenda, a refuzat aurul si ca ar fi cerut eliberarea altor prizonieri tailandezi, intorcandu-se apoi in Siam cu cele doua neveste burmeze.
In ziua de astazi multi istorici atribuie legenda si faptele lui Nai Khanomton regelui Naresuan, care in timpul tineretii sale a fost prizonier al burmezilor - in acea perioada Ayutthaya era vasala Burmei. - insa regele Naresuan si Nai Khanomtom au trait la doua secole unul de celalalt.
In fiecare an pe data pe 17 martie, in Tailanda se sarbatoreste Ziua Nationala a Boxului Tailandez.

Principalele lovituri in boxul tailandez, Muay Thai

cafebar.ro