... ce nu stiati despre intinderi Thailand

intinderi

Se afișează postările cu eticheta intinderi. Afișați toate postările

Masajul tailandez

 Voi vorbi despre masajul in Tailanda (masajul tailandez) si nu despre "masajul" in Tailanda, deoarece nu vrea ca Google sa-mi catalogheze blogul drept interzis minorilor. Masajul tailandez consta in mare in presiuni aplicate muschilor si torsionari si fortari ale trunchiului si membrelor; de fapt 'nuat' (masaj) inseamna si presiune. Masajul tailandez este un masaj, dupa parerea mea, dur, si nu de putine ori m-am simtit mai obosit dupa masaj decat inainte de acesta. Bineinteles, poti spune maseuzei sa nu forteze prea tare, dar ego-ul meu masculin m-a prostit intr-atat incat mi-am ascuns suferintele si am suportat masajul :)
Torsiune coloana
 Masajul tailandez incepe cu labele picioarelor, cu pacientul (sau clientul !?) intins pe spate, urcand pana la coapse. Urmeaza mainile, dupa care pacientul este rugat sa se intoarca cu fata in jos. In aceasta pozitie se maseaza iarasi picioarele, apoi spatele si uneori si mainile, iarasi. Unele maseuze maseaza pacientul si pe o parte; mie mi s-a parut mereu incomod sa stau pe o parte, deoarece asta presupune o anumita incordare a muschilor si nu ma pot relaxa cum trebuie.
 Dupa masarea spatelui urmeaza masarea capului si a gatului - pacientul sta intins pe spate cu capul pe o perna ce este sprijinita pe picioarele maseuzei (maseurului); acesta din urma sta cu picioarele incrucisate, turceste. Maseuza va masa scalpul si fata, precum si gatul si omoplatii, in aceasta pozitie.
 Dupa acesta urmeaza, in cele mai multe cazuri, masajul umerilor (poate fi dureros, deoarece se aplica o presiune puternica pornind de la baza gatului spre umeri) si diverse intinderi si torsiuni, dintre care cea pe care o urasc cel mai mult este cea a coloanei, din poza. In poza, pacientul este rasucit brusc in laterale si cand se intampla asta veti simti (si auzi) cateva vertebre trosnind in partea de jos a spatelui (salele).
 Nu uitati sa-i spuneti maseuzei, daca aveti probleme de sanatate sau nu doriti sa forteze prea mult, acest lucru. Majoritatea vorbesc 2-3 cuvinte in engleza si probabil vor intelege. Nu va lasati pacaliti de costitutia firava a maseuzei :)
 In Tailanda masajul este considerat o ramura a medicinii. Puteti urmari cateva intinderi si torsiuni aplicate in masajul tailandez in videoclipul de mai jos - este bine sa stiti ce va asteapta:


 Informativ, pretul unei ore de masaj tailandez este de minim 100 thb si maxim... cat vrea maseuza; in zonele turistice veti gasi probabil cu 200-250 thb, adica cca. 5-6 euro pe ora. 
 Pe langa masajul tailandez se mai practica si masajele aromate (ierburi aromate etc), masajul cu ulei (care in zonele cu felinar rosu poate avea si 'final fericit'), masajul de relaxare etc. De fapt am vazut si saloane care se laudau ca fac masaj suedez, desi astia din urma par sa nu stie ca exista un masaj care le poarta numele :)