... ce nu stiati despre aer conditionat Thailand

aer conditionat

Se afișează postările cu eticheta aer conditionat. Afișați toate postările

Cazarea in Tailanda

 In Tailanda este, cred, imposibil sa gasiti o cazare la pretul dorit de dvs. Veti gasi de la hoteluri de lux, cu camere de cateva sute de euro pe noapte, pana la camere obscure cu 4-5 euro pe noapte. Depinde de bugetul pe care-l aveti si de conditiile pe care le cautati ori sunteti dispusi sa le acceptati.
 Ca exemplu in bangkok, un hotel care mie mi se pare acceptabil este Nasa Vegas - cu camere de cca. 15 euro/noapte. Hotelul nu este situat aproape de zonele turistice si poate fi considerat zgomotos deoarece lange hotel trec atat calea ferata cat si BTS-ul (trenul suspendat), insa este perfect daca cereti o camera de partea cealalta a BTS-ului si la un etaj mai sus. Ultima data cand am stat acolo, cada avea jacuzzi. Am dat exemplu ca sa va faceti o idee despre preturi in general, daca doriti cautati situl hotelului si vedeti acolo - sau cautati pe agoda.com mai bine.
 Vreau sa intelegeti punctul meu de vedere, si acela ca un pret acceptabil ar fi de circa 20 euro, maxim 25. Si ca sa explic de ce: daca veniti aici, in prumul rand veti pleca la plimbare, veti vizita, nu veti sta in camera, nu? Veti veni seara tarziu si veti dormi, atata tot. Din punctul asta de vedere nu aveti nevoie de prea mult lux, este?
 Parerea mea este sa cautati din timp, pe internet (agoda.com) cazarea si eventual sa luati legatura cu cei de la hotel si sa-i intrebati daca organizeaza excursii; sau daca au vreun parteneriat cu vreo agentie de turism interna pentru a organiza din timp aceste excursii si a nu pierde vremea in Tailanda cautand pe harta.
 Atentie cand comandati cazarea de pe internet caci multe hoteluri nu va vor oferi banii inapoi daca va razganditi. Ganditi-va mult si faceti alegerea corecta. Eu, personal, as alege (acum) un hotel mai departe de centrul Bangkok-ului, de strada Sukhumvit in special, din cauza vietii de noapte active de acolo (Nana, Asoke, Phrong Pong), insa daca sunteti in cautarea distractiilor de acest gen, probabil ca acolo veti dori sa stati - in mijlocul 'actiunii' :)
 Apropos de zonele 'rosii', cazarea de scurta durata costa cam 8 euro pe circa 2 ore... stiu fetele (sau baietii) unde sa va duca lol
 Atentie, deasemenea, ca unele hoteluri, in unele zone, nu accepta oaspeti iar daca veti avea de gand sa va faceti de cap si sa aduce musafiri in camera va trebui sa platiti o taxa extra, care de multe ori costa inca pe atat cat costa camera. Este bine sa stabiliti acest lucru din timp si sa intrebati acest lucru. Si, deasemenea, este bine ca sa aveti seif in camera de hotel si sa pastrati acolo pasaportul, banii, cartile de credit etc, tocmai pentru a nu fi la dispozitia 'oaspetilor' dvs.
 Majoritatea hotelurilor au si restaurant si bar, ca peste tot, si daca sunteti o persoana mai comoda ori daca nu doriti sa calatoriti prea departe de hotel, sigur va va conveni acest lucru.
 Multe hoteluri (in special cele mici) au camere cu aer conditionat (mai scumpe, evident) si cu ventilator - parerea mea este sa luati camera cu aer conditionat, s-ar putea sa nu puteti dormi noaptea din cauza caldurii si asta va poate striga toata vacanta.
 In Tailanda multe cladiri sunt infestate de furnici (si probabil si alte insecte) si pentru a evita sa va treziti invadati de o armata de furnici (atentie ca cele mici si rosii pisca) este bine sa nu lasati resturi de mancare in camera de hotel.
 Inutil, dar totusi am sa scriu, la check-out camera va fi controlata si nu ar fi o idee buna sa va ganditi sa plecati cu prosoapele ori alte 'suveniruri'.
 Deasemenea, daca veti plati pe internet, multe hoteluri vor cere sa vada cartea de credit folosita. Si un ultim sfat, multe hoteluri, pe situri lor ori pe cele de publicitate gen agoda, pot scrie servicii pentru care trebuie sa platiti, precum accesul la piscina, internet, etc Intrebati din timp daca acestea sunt gratuite sau nu, in cazul in care vreti sa le folositi.

 Daca doriti sa stati mai mult (sunt si romani care vin si stau cate 3 luni, cat ii tine viza) puteti inchiria un apartament. Se gasesc destule cladiri cu camere de inchiriat si majoritatea sunt la fel, ca facilitati si dimensiuni. Maxim 30 mp, cu balcon daca aveti noroc, aer conditionat si baie; fara bucatarie si la preturi de circa 100-200 euro pe luna, depinde unde vreti sa locuiti. Atentie ca se cere garantie de 2-3 chirii, pe care o primiti inapoi cand parasiti camera, mai putin, probabil, o taxe de curatenie de circa 10-20 euro. Unele cladiri ofera internet gratis si pot oferi si alte, precum acces la piscina (daca au, evident) sau sala de fitness. Majoritatea cladirilor, cel putin cele din zonele centrale ale Bangkokului, au supraveghere video si gardian - asta nu inseamna totusi ca trebuie sa lasati usa deschisa :)

Vremea in Tailanda

 Imi amintesc prima data cand am ajuns in Tailanda. Ma asteptam la soare si un vant usor, uscat si placut. In schimb, cerul era innorat si afara ploua. Umiditatea era atat de ridicata incat, desi nu era foarte cald, am inceput sa transpir si tricoul mi s-a udat in maxim jumatate de ora. Ma simteam lipicios si murdar, dezgustator. Aceasta senzatie a durat aproape un an de zile, indiferent daca afara ploua sau era zi senina.
 Tailanda are o clima blanda, fara vanturi puternice sau furtuni violente. Insa, partea negativa este ca umiditatea este foarte ridicata. Acest lucru face ca corpul uman sa simta temperatura cu un plus de 10 grade Celsius, aproximativ. Astfel, desi afara vor fi 30 de grade, veti simti precum 40 cu o umiditate scazuta. Este zapuseala, sau innaduseala, alegeti cum vreti sa-i spuneti, si e extrem de greu de respirat, in special pentru cei care vin din zone mai reci. De aceea va recomand, daca veniti aici in vacanta, sa va aduceti doar haine subtiri, lejere, din bumbac. Nu este nevoie de pantaloni lungi, de exemplu. Tricourile si bermuzii sunt recomandati, iar in picioare sandale. Este bine sa aveti un schimb de haine mai bune (pantaloni lungi, camasa cu maneca lunga) pentru vizitele la temple, palate etc unde se cere o tinuta decenta, insa pentru calatorii va veti simti mult mai bine in haine de vara, scurte.
 Recomandat e sa aveti si o sticla cu apa mereu cu dvs si sa beti regulat deoarece veti transpira foarte mult si nu este sanatos daca nu beti. Si, bineinteles, incercati sa nu consumati alcool deoarece este periculos pe aceasta vreme.
 Sunt trei anotimpuri in Tailanda, aproximativ de intervale egale, si acestea sunt vara, anotimpul ploios si iarna, incepand, in aceasta ordine, cam o data cu primavara la noi. Astfel, iarna cade cam in aceeasi perioada cu iarna la noi. Iarna este cel mai bun sezon pentru vizite in Tailanda, mai ales daca nu ati mai venit aici si nu sunteti obisnuiti cu temperatura si umiditatea ridicata, deoarece iarna este putin mai racoare si nu ploua. Asadar nici umiditatea nu este prea ridicata. Luati in considerare acest lucru daca aveti o varsta inaintata ori daca suferiti de inima ori aveti probleme respiratorii.
 Cand spun iarna nu va ganditi la zapada, nici macar la grindina, ii spun asa deoarece cade in acelasi anotimp cu iarna noastra. Temperatura este aproximativ aceeasi (peste 30 de grade Celsius). Noaptea este mai scazuta, desi se poate dormi foarte bine cu geamuri deschise, cel putin in zonele de campie. In zonele muntoase este, bineinteles, mai frig, si imi amintesc o data cand am fost in Chiangmai, si a trebuit sa-mi cumpar un fes deoarece imi inghetasera urechile (mergeam in vizita pe un templu de pe un munte, nu-i mai retin numele). Daca doriti puteti sa-i spuneti anotimpul rece, in loc de iarna, pentru a-l disocia de zapada si polei ;)
 Anotimpul ploios este cel mai greu de suportat din cauza ploilor si al umiditatii mult mai ridicate a aerului. Atat de greu de suportat incat nici nu vreau sa vorbesc despre el. Retineti insa ca dureaza cam de la sfarsitul verii pana la sfarsitul toamnei. Anul acesta a durat mai mult decat de obicei si asta a dus la inundatiile din Tailanda; tailandezii spun ca nu au mai fost asa inundatii de 50 de ani incoace. Este bine sa nu veniti in aceasta perioada.
 Anotimpul cald, sau vara, ce precede anotimpul ploios, nu este cu mult diferit de cel ploios, referitor la temperatura aerului si la cat de bine (sau rau) veti suporta vremea din Tailanda. Singura diferenta este ca nu ploua. Daca va simtiti in putere puteti alege acest anotimp pentru o calatorie in Tailanda, dar recomandarea mea este sa veniti, cum am scris mai sus, iarna. Nu credeti statisticile agentiilor de turism sau al siturilor de turism ce spun ca oricand puteti vizita aceasta tara. E drept, oricand puteti vizita Tailanda, dar ideea este sa puteti calatori si sa va faca placere, nu?! Asadar, vara este un pic mai cald decat in anotimpul ploios insa poate fi mai usor de suportat din cauza umiditatii un pic mai scazute. Eu le pun pe amandoua pe aceeasi treapta, d.p.d.v. al confortului.
 In concluzie, mai repet odata ce am scris mai sus: veniti cu o singura pereche de haine lungi, pentru vizitele la templele si palatele din Tailanda, o pereche de pantofi sport pentru calatoriile n natura (cascade, pesteri etc) si restul bermuzi si tricouri. Iar daca nu le aveti si trebuie sa le cumparati, veniti mai bine fara si cumparati-le de aici, caci sunt mai ieftine. Veti gasi bermuzi cu aprox. 2 euro si tricouri de calitate destul de buna (adica de o vara) cu 3 euro. 
 In timpul sederii mele aici am ajuns la concluzia ca deodorantul Axe Dry este cel mai bun anti-perspirant, toate celelalte neavand prea mare efect impotriva transpiratiei - in afara de eliminarea cat de cat a mirosului. Axe-ul opreste transpiratia.
 Un ultim sfat si inchei articolul despre vreme: nu stati prea mult in soare deoarece aici soarele este mult mai puternic decat in Romania, mai ales vara cand nu sunt nori prea multi, sau iarna, cand, la fel, cerul este in mare parte senin. Eventual, daca pleca sa calatoriti undeva, ungeti-va cu cea mai puternica crema de protectie solara inainte de a porni la drum. Daca nu mergeti pe teren accidentat puteti lua si o umbrela cu dvs, aici se poarta si nu veti aparea ciudat purtand umbrela fara a ploua afara :)