... ce nu stiati despre chinezesti Thailand

chinezesti

Se afișează postările cu eticheta chinezesti. Afișați toate postările

Familia tailandeza

 Familia in Tailanda are un rol extrem de important si pot spune fara sa mint ca acest rol este uneori supra exagerat. Nimic nu este mai important decat rudele si legaturile familiale sunt mult mai stranse decat in alte tari... in special decat in tarile vestice cum ar fi Romania. In vest suntem invatati de mici sa ne descurcam si suntem indoctrinati cu ideea ca trebuie sa fim in stare sa ne intretinem singuri si, pe cat posibil, sa fim in stare sa infiintam si intretinem o familie, d.p.d.v. financiar.
familia tailandeza
Familiile fara masina :)
 Datorita culturii asiatice, in special specific celei tailandeze, copiii nu par a fi incurajati deloc sa-si "ia zborul", fiind parca tinuti in cusca. Dupa cum explicam intr-un articol anterior, sunt indoctrinati sa fie supusi (atat de familie cat si de societate, religie, scoala), a.i. nu poate fi de conceput faptul ca un copil, indiferent de varsta lui, sa incalce cuvantul parintilor. Astfel ca am intalnit destule persoane de peste 25 de ani care, tinuti in frau de parinti ca si cum ar avea 15 ani, nu au practic o viata personala - genul devreme acasa.
 Nu stiu cum e in celelalte tari asiatice, stiu doar ca asiaticii pun pret mare pe legaturile familiale; in China, de exemplu, exista obiceiul ca bunicii sa creasca nepotii de mici pana la cativa ani.
 Copiii tailandezi sunt printre cei mai rasfatati din lume, probabil, nu credeti ca ar fi cumva exploatati de catre parinti; acestia le fac de obicei toate poftele, ca sa zic asa... bineinteles, in limitele posibilitatilor financiare. Referitor la bunele maniere: un adult va oferi scaunul in mjloacele de transport in comun unuicopil si nu invers, precum se intampla in vest... sau cum ar trebui sa se intample, dat fiind ca acestea sunt regulile noastre de conduita. Mi s-a intamplat sa vad un tanar in carje, de cca. 30 de ani, cu un picior in ghips, oferind locul unui copil de vreo 9-10 ani, intr-un autobuz supra aglomerat. Gestul mi s-a parut de neacceptat - a fost acceptat, bineinteles, de catre copil :)
 Cum spuneam la inceput, acest rol pe care-l are familia este de multe ori exagerat si de multe ori face mai mult rau decat bine, dupa parerea mea vestica. De exemplu, la maternitate, unde la noi in tara nu intra nimeni decat gravida si poate sotul acesteia, in Tailanda vor veni (sa vada nou nascutul) toate rubedeniile, cu mic cu mare, tanar si batran. In plus, copilul - daca nu sunt probleme - va fi inmanat din prima zi mamei, care de obicei imparte camera cu alte mamici (cei mai saraci) sau sta in camera cu sotul ori alti membri ai familiei cele cateva zile de spitalizare de dupa nastere.
 Asadar, dorind sa faca un bine si sa-si exprime bucuria si suportul pentru noul nascut si parintii acestuia, rudele nu fac decat sa aduca cu ei si sa transmita mamei si copilului toti virusii si bacteriile pe care le-au adunat in drumul pana la spital. Personal, gasesc acest lucru stupid, insa asta e cultura in Tailanda si e foarte normal pentru ei.
 Cultura si obiceiurile diferite sunt motivul pentru care foarte multe mariaje intre tailandezi si straini esueaza. Majoritatea, cred ca 90%, sunt intre femei tailandeze si caucazieni. Acestia (vesticii) nu inteleg ca de multe ori, in fata sotiei, opinia lor va cadea pe locul 2 sau 3 in favoarea opiniilor parintilor sotiei tailandeze. Citeam pe un forum al expatriatilor din Tailanda cum ca, daca vrei sa te casatoresti cu o tailandeza, cel mai bine este sa-ti cauti una orfana lol
 Si, ca si statut, in familie se respecta regula cum ca cel mai in varsta este cel mai respectat. Nu exista, ori cel putin eu nu am auzit de nici un caz, copiii care sa-si loveasca parintii, bunicii, pe cei in varsta, cum vedem din cand in cand la stirile romanesti de la ora 5pm, la pseudo-postul ProTV. Avantajul e ca cel in varsta plateste intotdeauna masa la restaurant, de exemplu :) Plateste cel cu gradul social cel mai mare iar daca e vorba de o masa in familie, plateste cel mai in varsta.
 Mi-am amintit ceva referitor la casatorii care trebuie mentionat. Tailandezii vor evita sa intre in orice discutii in contradictoriu si cu atat mai mult certuri, batai etc. a.i. nici critica constructiva nu este bine privita in Tailanda. Cunosc o fata de aproape 30 de ani care si-a prezentat iubitul familiei ei si rudelor - ritual obisnuit, fata prezinta potentialul sot familiei si asteapta aprobarea acestora referitor la o eventuala casatorie. Toti fiind adunati la masa, timp in care se si cunosteau pentru prima data cu iubitul fetei, au inceput discutii politice. Din pacate tipul avea inclinatii politice opuse fata de rudele ei, criticand liderii politici atat de admirati de catre familie,si acest lucru a dus la destramarea relatiei dintre cei doi. Cina a continuat, bineinteles, toti si-au spus parerile, insa fata a decis sa rupa relatia pe acest motiv - ca sa intelegeti, motivul nu era acela ca tipul acea alta parere decat cea a familiei ei, motivul a fost acela ca nu a aprobat sau macar acceptat opiniile celor din familie. Stiu ca sunt stupid, am vrut sa explic faptul ca si critica constructiva poate avea, de fapt, efective  distructive in Tailanda.
 Daca aveti ocazia sa faceti vreo vizita unei familii tailandeze, trebuie sa va spun ca va trebui, ca si in temple, sa lasati incaltarile la usa. Nu exista o ordine a salutarii membrilor familiei, veti saluta (vezi articolul despre wai) pe cine veti intalni, nu trebuie sa asteptati pentru a intalni capul familiei. Deasemenea, se considera nesimtire daca veti alege sa sedeti un scaun mai inalt decat al membrilor familiei mai in varsta decat dvs. Tailandezilor li se pare normal sa stea jos, direct pe dusumea (chiar daca exista scaune in incapere), asa ca daca doriti puteti sa va asezati pe podea. Atentie insa ca picioarele stau turceste ori indoite intr-o parte aav, inspre corpului, fara a fi indreptate inspre cineva sau, cu mult mai grav, inspre altar.
 Familiile tailandeze cu radacini chinezesti vor avea in casa un mic altar, de obicei pe podea - asa cum avem noi icoane pe perete. Familiile, casele, 100% tailandeze vor avea altarul in exterior, in curtea casei, pe un picior de circa 1,5 metri inaltime; bineinteles, nu ma refer la tailandezii care stau la bloc, in apartamente mici ;)

Filmele tailandeze

 Industria de film tailandeza este categoric mult mai dezvoltata decat cea romaneasca, cel putin la data scrierii acestui articol. Si nu ma refer doar la actori ci si la casele de film si toata echipa lor (scenaristi regizori, producatori etc). Romania, din pacate, are doar actori buni - cu toate ca si aia sunt din ce in ce mai putini - fara a avea, in schimb, posibilitatea sa produca filme bune. Nimeni, din cei cu bani, nu e dispus sa investeasca in cinematografie :(
 Dar sa revenim la Tailanda. Tailanda produce o gramada de filme, din categorii diverse, cele mai multe fiind comedii usoare, filme de actiune si arte martiale, filme de groaza, filme istorice si, bineinteles, telenovele siropoase si filme de dragoste.
 Eu recomand sa evitati comediile, deoarece sunt prea banale si umorul lor nu mai are haz, daca pot sa zic asa. Comediile tailandeze au un umor gen "Stan si Bran" combinat cu "Garcea si Maria". Sunt amuzante pentru o anumita categorie de oameni, presupun, dar ma indoiesc ca vor fi prea placute majoritatii. Personal am vazut 3-4 filme comedii si cu greu am reusit sa zambesc atunci cand toata sala radea.... dar poate sunt eu mai posac decat altii (!?)
Shutter
 Horror-urile sunt mult mai reusite si au ceva din stilul japonez al filmelor de groaza, fiind pline de suspans... si de fantome de sex feminin, palide, cu parul lung lol. Iubitorii filmelor de groaza sigur vor placea filmele tailandeze de acest gen. Recomand, celor care nu l-au urmarit inca, filmul Shutter.
 Filmele de actiune tailandeze, in special cele de arte martiale, incep sa fie din ce in ce mai bune. Scenele de actiune combina boxul tailandez cu kung fu si nelipsitele sarituri la si de la mare inaltime specifice filmelor chinezesti, insa nu par ridicole precum acestea din urma (ridicol in sensul luptatorilor ce zboara si se lupta in aer ignorand legea gravitatiei :)). Ma gandesc acum ca un film reusit al acestui gen este Ong-bak si va recomand sa-l urmariti - sunt, cred, 3 filme.
Suriyothai
 Filmele istorice, din cate am observat, nu prea au trucaje bune. Bineinteles, nici unul nu are trucaje cum au filmele de la Hollywood, cele cu buget de zeci de milioane de dolari, sau chiar sute. Poate mi se pare mie, dar filmele tailandeze istorice, desi destul de reusite, sunt facute cam in graba; de fapt, de un lucru sunt sigur: se exagereaza cu varsarile de sange si scenele de cruzime (taieri, spintecari s.a.m.d.) si aici veti intalni si cele mai nereusite trucaje, cu sabii care printr-o parte a corpului, de exemplu, si ies prin cealalta oarecum strambe lol. Dar, cei carora le place acest gen, cu lupte, probabil nu vor observa aceste mici neajunsuri si vor urmari filmele cu placere. Bineinteles, ca toate filmele istorice nationaliste, topicul e cam acelasi: tailandezii luptandu-se cu invadatorii, tailandezii luptand sa mentina regatul unit s.a.m.d.
 Telenovelele sunt la moda si aici, nu stiu daca in Romania mai au priza. Ca si peste tot, si telenovelele de aici au ca personaje familii bogate, in care toti sunt frumosi (sau frumoase) si, neavand altceva mai bun de facut, isi creeaza probleme unul altora pentru a mai filma un episod - niciodata nu am inteles cum oamenii normali pot urmari aceste filme cu atat de mare interes, ca si cum undeva, pa pamant, ar exista macar vreun bogatas care sa se comporte ca in telenovele. Daca tot e ceva ireal, eu personal prefer un film SF in locul unei telenovele. Citeam pe un blog un comentariu al unui tip care spunea ca telenovelele tailandeze sunt toate la fel, si anume: un tanar bogatas o violeaza pe fata, apoi bogatasul se indragosteste de fata pe care a violat-o, in acelasi timp familia si prietenii incearca sa-l impiedice sa aiba vreo relatie cu victima (practic), din aceasta cauza bogatasul in final se duce la manastire si se pocaieste, cerand iertare lui Buda si aducand jertfele necesare si, in final, fata vede ca acesta s-a pocait si-i pare rau si incepe si ea sa-l iubeasca, cei doi unindu-si apoi destinele - cateva sute de episoade in 3 randuri :)
Hello stranger
 Filmele de dragoste, multe dintre ele cu adolescenti, sunt prea siropoase pentru gustul meu si nu obisnuiesc sa le urmaresc, insa din 2-3 secvente cate am vazut mi s-au parut destul de naive; probabil cei care le urmaresc cu placere sunt adolescentii.
 Cam atat despre filme, vedeti pe imdb.com si mai cautati acolo titluri de filme tailandeze.

Mancarea tailandeza

 Prima data cand am mancat mancare tailandeza mi-au dat lacrimile aproape spontan. Tailandezilor le place mancarea iute, si nu putin iute, din piper sau ceapa, de exemplu, ci foarte iute, din ardei iuti. Ardeiul iute, acela mic (rosu sau verde), cel mai puternic dintre toti. De abia aterizasem, am ajuns la hotel si  am iesit imediat sa mananc ceva. Ei bine, nu era tocmai mancare tailandeza, comandasem spagheti cu ton; in dreptul mancarii, in meniu, scria "Hot" si era desenat un ardei iute, dar m-am gandit ca probabil era 'mancabila'. Pentru limba mea si papilele gustative europene, nu a fost...
 Am luat 1-2 inghitituri, mi-au dat lacrimile si am baut imediat sucul de fructe pe care-l comandasem cu spaghetele... iar in mandria mea de barbat (deh) mi-a fost rusine sa mai cer unu suc, sau apa, asa, cu ochii inlacrimati. Asa ca am mestecat gheata din pahar cub dupa cub pana cand am simtit ca pot vorbi din nou. De multe ori am vrut sa trec pe acolo sa mai comand aceaasi mancare, fiind curios daca m-am obisnuit sau nu cu mancarea iute, insa mereu am uitat. Am senzatia ca totusi acum nu mi se va mai parea iute, dupa 2 ani de stat aici.
 Dar nu trebuie sa va speriati, nu toata mancarea este iute si aveti de unde alege. Evitati-le pe cele in care vedeti bucatele rosii de ardei, sau eventual intrebati vanzatorul:
- Phet mai? (este iute?)
Raspunsul va fi:
- Mai phet (nu este iute) ...sau
- Phet (iute) ...
- Phet nit noi (putin iute).
 Dar, daca in ultima vreme ati mancat doar mancare romaneasca, europeana, balcanica etc, este bine sa evitati si mancarurile putin iuti. Sau, daca le comandati, nu va grabiti ca mine sa infulecati totul dintr-o inghititura :)
 La restaurant, daca comandati mancarea ii puteti spune chelnerului "mai phet" - niciodata sa nu-i spuneti 'putin iute' deoarece una inseamna 'putin' pentru ei si alta pentru dvs. In plus, in 90% dintre cazurile 'mai phet' vor rezulta in putin iute deoarece tot vor scapa 1-2 ardei iuti.
 Bucataria tailandeza este foarte variata si mancarurile au un gust placut si puternic aromat, datorita ierburilor si condimentelor folosite. Cred ca majoritatea turistilor adora mancarurile tailandeze.
 In alimentatia tailandezilor orezul este prezent la aproape toate mesele, asa cum la noi este painea. Apropos de paine, desi nu pot sa spun ca am cautat rpea mult, pana acum nu am gasit paine gustoasa, ca la noi acasa. Vorba aia: fie painea cat de rea...
 Tailandezilor le place sa manace si de multe ori transforma mesele in adevarate evenimente. Servitul mesei este si un motiv pentru 2 prieteni (sau mai multi) sa se intalneasca si sa stea de vorba. Asadar, 'hai la o bere' se transforma in 'hai la masa'.
 Mancarea tailandeza se prepara repede si este mult mai sanatoasa (majoritatea) decat a noastra. Nu este prea grasa si faptul ca legumele nu sunt fierte ori prajite cu orele face ca acestea sa-si pastreze majoritatea vitaminelor si elementelor nutritive. Iar majoritatea tailandezilor mananca afara cel putin o data pe zi - ma refer la clasa muncitoare si nu la cei 1% care au servitori, bucatari etc lol
Peste tot se gasesc restaurante, unele improvitate doar pe durata serii ori a diminetii. Conditiile de igiena sunt mult sub cele europene, insa personal n-am avut probleme de digestie pana acum. Este bine totusi sa fiti atentie si sa folositi bunul simt cand comandati mancare de pe strada, deasemenea daca comandati frigarui, pulpe de pui etc, aveti grija sa fie bine prajite.
 Ce am observat peste tot, in toate restaurantele, inchise ori stradale, este ca nu se curata legumele. Rosiile sunt taiate direct, cu cotor cu tot, usturoiul isi pastreaza coaja, ceapa, in special daca este mica, nu este, deasemenea curata s.a.m.d. Cu toate acestea, sau poate din aceasta cauza, mancarea este foarte gustoasa. Nu va grabiti insa sa infulecati, dupa cum scriam mai sus - nu tot ce pluteste in supa dvs se mananca :) In afara de cele scrise mai sus, sunt destule mirodenii care deasemenea nu se mananca, precum frunzele de dafin, sau un fel de bete tari (dintr-o planta aromata). Referitor la supa, tailandezii nu beau apa si prefera sa 'pescuiasca' ce este de mancat din supa.
Pad Thai
 Tot referitor la supa, trebuie sa incercati supa de creveti (tom iam cung) - aceasta este mancare traditionala tailandeza si este extrem de gustoasa. Cereti sa nu fie iute deoarece de multe ori este. Tot mancare de-a lor este si som tam, salata de papaya de se mananca cu orez - atentie, si aceasta este de obicei iute; se mananca de obicei cu peste prajit ori cu friptura de pui la gratar si se spune ca vinul alb merge foarte bine cu aceasta salata. Ar mai fi si 'pad thai', taitei cu creveti, dar de aceasta nu sunt sigur ca-i mancare tailandeza deoarece se gaseste cam peste tot in Asia. In Filipine are mai multa varza, de exemplu, pe cand in Tailanda are alune si embrioni sau rasaduri (nu prea stiu cum se cheama) de, cred, fasole - vedeti in poza.
Tom yam kung
 Tailandezii au importat si o multime de feluri de mancare de la vecinii lor, asa ce vati gasi multe restaurante cu mancaruri chinezesti, koreene, japoneze, vietnameze si multe altele.
 Nu va recomand sa comandati dulciuri importate (torturi, prajituri cu creme etc) deoarece rareori sunt gustoase, mai degraba cumparati dulciurile locale de la tarabele de pe strada - sigur veti sti care sunt acestea.
 Iar daca vreti sa incercati ceva intr-adevar deosebit, incercati greierii sau viermii prajiti in ulei sarat - ii veti vedea din cand in cand la tarabele ambulante, impreuna cu alte delicatese originare din nord.
 Un ultim sfat: tom yam sunt toate supele iuti, tom giâât sunt cele fara gust.
Vanzatorul a spus ca astea sunt veverite, nu sobolani